Sunt tot mai multe femei singure

Psihoterapeuta de orientare psihanalitica Andreea Chitu a raspuns la cateva intrebari despre cele care azi ingrijesc copii, au cariera si traiesc intr-un cuplu cu dilemele obisnuite, au parinti bolnavi sau orice alta problema pe care in general o rezolva jumatatea feminina a populatiei…

 

Psychologies: Care mai sunt problemele acute ale femeilor de azi? Cu ce material vin ele pe canapea?

Andreea Chitu: Nu sunt cu mult diferite de cele trecute, cu nuante legate de o viata din tot mai bogata in roluri si mai diversificata, poate chiar mai sofisticata. La baza, insa, problemele sunt cam aceleasi, poate doar ca acum le exprima liber. Nu lipseste culpabilitatea asociata trairilor si sentimentelor respective.

In ultimii ani, fluxul de informatii „psy“ a patruns si la noi in tara pe diverse cai, mai intai prin copii, cautandu-se ajutor de specialitate. Ulterior, mentalitatea s-a extins si la generatia actuala, pentru ca, mai recent, sa vedem din cand in cand solicitari si de la generatia mamelor femeilor mature de azi. La mine vin femei cu diverse simptome fizice, organice, care ascund de multe ori probleme psihosomatice (oboseala, cefalee, suprasolicitare nervoasa, iritabilitate, junghiuri, colon iritabil, tulburari de alimentatie, ameteli, frigiditate, etc.).

Au stari de nesiguranta, le lipseste increderea in ele insele (in ciuda talentelor sau realizarilor considerabile din viata), stari de nemultumire generala, sentimentul de lipsa sau de gol, in ciuda realizarilor sociale si profesionale, au probleme de relatii disfunctionale cu partenerul de viata sau cu propriii copii, au stari depresive, inclusiv post-partum, tulburari de dinamica sexuala, probleme colaterale maternajului, probleme de asumare a rolului feminin-matern…

A crescut ca incidenta o tulburare actuala generalizata atat la femei, cat si la barbati (ce pare ca tine si de o „moda“ clinica, psihopatologica, asa cum era pe vremuri isteria): atacurile de panica. As adauga tulburari generate de stres, supasolicitare si surmenaj. Sunt probleme perene legate de frici si temeri: sentimentul de neincredere in sine, lipsa stimei de sine, maternitatea, probleme de luare a deciziilor (dificultati in stabilirea prioritatilor), separarea, sexualitatea, doliul, asociate cu subiecte care tin de teme existentiale generale: de pilda, relatiile cu ceilalti, gasirea fericirii, singuratatea, moartea, sensul vietii.

 

Exista o schimbare reala la nivel de mentalitate in Romania? S-au depasit prejudecatile traditionale care blameaza o femeie adulterina, de exemplu?

A.C.: E o schimbare de suprafata. Societatea romaneasca este inca una cu valori traditionale, in medie – nu vorbesc de populatia urbana, unde putem spune ca ar exista o deculpabilizare; dar in fond, acolo unde lucrurile se traiesc de fapt, nu vad si nu cred ca s-a realizat o prea mare schimbare.

Exista o oarecare discriminare a femeilor singure in mediul scolar; nu sunt vazute cu ochi buni „mamele singure“, probabil percepute ca exemplu rau famat sau fara prea mari sanse de reusita sociala/financiara. Modelul clasic de familie are inca un loc important intr-o societate ca a noastra. Biserica ocupa inca unul din primele locuri in ceea ce priveste increderea oamenilor in institutii. Apelul la morala crestina taxeaza automat acest comportament si-l catalogheaza ca atare.

Etaloanele civilizatiei noastre globale au un filon masculin. Schimbarea acestei mentalitati se va face greu sau niciodata echilibrat, din motive ce tin de dinamica istorica si de cele care tin de diferentele dintre femei si barbati, care au provocat – si provoaca – in constientul si inconstientul rasei umane fantasme, lupte pentru afectiune si putere. Si in prezent mai intalnim formule de expresie prin care rezultatele necorespunzatoare sunt dispretuitor numite „feminine“, in timp ce realizarile remarcabile ale femeilor sunt numite „masculine“, in chip de lauda.

 

Care sunt cele mai frecvente motive de culpabilizare pentru o femeie, azi?

A.C.: Sunt perene si comune. Tin de raportarea la morala crestina, la valorile si modelele social-educative acceptate: adulter, avort, parteneriate cu barbati care nu apartin aceluiasi statut, parasirea familiei (maxim de culpabilitate daca exista si copii), maternaj neasumat. Multi soti nu inteleg si nu accepta depresia post-partum a partenerelor lor, considerandu-le ifose sau orgolii neintemeiate, facand apel la imagini idealizate, dar promovate prin media, ale maternitatii.

 

 Ce cer femeile, explicit sau nu, de la barbati?

 A.C.: Respect, comunicare, tandrete, dragoste si iubire, atentie, admiratie, mai multa sensibilitate; poate, mai recent, odata cu echilibrarea profesionala si financiara a raportului dintre femei si barbati, cer mai mult ajutor in gospodarie. Implicare in cresterea copiilor – acest lucru nu se obtine deloc usor. Ce cred ca este greu de inteles este faptul ca, desi au castigat niste drepturi importante, femeile cauta competitia cu barbatii si pierd din vedere faptul ca femeile si barbatii sunt complementari; asta nu are de-a face cu diferentele genetice, cu dezvoltarea interioara personala, diferenta structurala, interioara (ca realitate psihica) dintre cele doua sexe; fiecare are nevoie de celalalt pentru a (re)gasi si (re)intregi acel ceva primordial. Femeile au cerut si mai cer inca de la ele insele foarte mult, si aici cred ca ne putem intalni cu o anumita patologie in lucrul clinic actual: de exemplu, performerele, perfectionistele, burn-out-istele…

 

Mie mi se pare ca exista tot mai multe femei singure… Carui fapt i se datoreaza aceasta problema? Sunt femeile mai independente sau e doar o nefericita intamplare?

A.C.: Aceste intrebari necesita discutii pe mai multe planuri: cel personal, social, cultural. A trai singur este o problema sau o alegere asumata? Ce „instanta“ judeca aceasta alegere, de catre cine este considerata o problema? Aleg sa traiesc singur sau intr-un cuplu, dar separat? Castigarea independentei femeilor, respectiv castigarea dreptului la munca, educatie si vot, pentru ca, sa ne aducem aminte, acest drept a fost castigat dupa lungi dezbateri abia dupa 1940/50. Printre consecintele acestor decizii se afla si independenta financiara, la care as adauga un alt factor foarte important, care a contribuit la schimbarea perceptiei de statut social si de rol al femeii, anume aparitia pilulei anticonceptionale.

 

Alegerea siguratatii vs concubinaj (cuplu, parteneriat) sau casatorie?

A.C.: In ultimii ani, femeile si-au asigurat ele insele echilibrul, siguranta si stabilitatea financiara „fara prea multe batai de cap“, dispun singure de corpul lor, de cum isi petrec timpul liber si alegerile din spatiul intim, personal.

La o analiza mai profunda, psihoterapeutii psihodinamici pot descoperi anumite motive inconstiente, usor de rationalizat si intelectualizat, ale acestor alegeri „moderne“: fantasmarea, gandirea magica, fuga din feminitate („nu intalnesc barbatul potrivit“, „inca astept un barbat potrivit“, „barbatii din ziua de azi sunt…“, „unde sa-l intalnesc pe…?“).

Cred ca psihanaliza si psihoterapia psihanalitica pot sa contribuie la gasirea celui mai potrivit echilibru al resorturilor interioare personale si, pe de alta parte, sa se implice mai activ in investigarea si cercetarea factorilor implicati in schimbarile si dinamica acestui fenomen social.

Am citit ca exista un numar in crestere al persoanelor care aleg sa traiasca singure, deopotriva femei si barbati. Societatea viitoare – influentata de o diversitate de fenomene sociale, economice, stiintifice, medicale (descoperirile geneticii, globalizarea, migratia, apartenenta la o anumita credinta religioasa, costul financiar al traiului zilnic) – va aduce cu sine o schimbare a socialului, a valorilor si a alegerilor personale, a modurilor in care oamenii vor alege sa convietuiasca si sa perpetueze specia.

 

Se simt bine femeile care au cariera solida, dar, dintr-un motiv sau altul, nu si-au facut o familie?

A.C.: Nu stiu sa raspund, decat ca… depinde. Este de discutat aceasta alegere intr-un context cultural, social si, nu in ultimul rand, intr-unul personal. Pot fi femei care sa se simta bine cu alegerea lor, pot simti ca sunt valoroase si apreciate pe plan profesional sau personal (de ex., sport sau alte activitati de timp liber) decat prin prisma realizarii unei familii (casatorie, copii, trai in comun). De la caz la caz, pentru aceste femei, rolul feminin si valorile asociate fie nu mai sunt satisfacatoare, fie sunt o alegere „de fuga“, o solutie sa-i zicem „contrafobica“ la o teama constienta sau inconstienta fata de acestea.

La fel de bine cum pot fi femei care sa isi doreasca mai mult o familie, si care sa puna pe un plan secundar cariera si implinirea profesionala, si care doar astfel se pot simti implinite si bucuroase. Aceste femei sunt intr-un echilibru interior in ceea ce priveste pozitia clasica, traditionala, a distributiei rolurilor sociale. Mai exista si o a treia categorie, destul de des intalnita astazi in cabinetul de psihoterapie, care incearca pozitia intermediara: sa gaseasca un echilibru.

Foarte multe dintre femeile din aceasta categorie nu sunt impacate si cauta in permanenta sa se regaseasca intr-unul din cele doua roluri, punand asupra lor o presiune in principal de catre ele insele, dar poate ca si restul familiei contribuie. Sfarsesc prin a fi nefericite, neimplinite, mereu in fuga de a atinge stacheta performantei (auto)impuse pe unul sau altul dintre versanti, ajungand la suprasolicitare fizica sau nervoasa.

 

Ce relatie mai au ele cu maternitatea? La fel ca mamele lor? Sau incep sa puna sub semnul intrebarii aceasta alegere, care, pana de curand, nu a fost o alegere, ci o decizie de la sine inteleasa?

A.C.: Rezultatele extraordinare din domeniul geneticii, FIV, aparitia anticonceptionalelor si castigarea drepturilor la educatie, la munca si vot au ridicat extraordinar statutul femeii, perceputa pana atunci ca inferioara, subjugata si total dependenta de barbat. Cred ca si pentru femeile insele aceste schimbari au trezit numeroase semne de intrebare, ajustari si alegeri personale importante, schimbari si perceptii care as spune ca nu sunt inca limpezite, darmite asimilate, interiorizate…

Desigur ca, din punct de vedere al maternitatii, femeile au o pozitie superioara fata de barbati (cel putin pentru moment). Doar ele pot sustine o sarcina si pot naste – desigur ca este implicit si de la sine inteles. Acest lucru este important si de neuitat. Rata natalitatii a scazut in societatile moderne si a ramas la fel sau a crescut in societatile traditionale, iar acest lucru ar trebui sa ne dea de gandit!

In zilele noastre, exista femei (si barbati, dar evident in numar mult mai redus) care aleg o varianta „moderna“ a maternitatii: conceperea artificiala a copiilor fara a avea un partener (stabil) sau fara a fi tatal natural, biologic, al copiilor lor. Exista mame care, dupa ce nasc, isi „parasesc“ copiii in bratele bunicilor si se intorc la serviciu imediat dupa nastere, fiind motivate de realizarile profesionale, castigurile financiare (nu iau in discutie abandonul sau cazurile sociale), fara a acorda micutilor atentia de care au atata nevoie.

 

Cum se raporteaza la sine insasi o femeie de varsta mijlocie ramasa singura?

A.C.: „Ramasa“, adica parasita? Sau care alege traiul singura? Pentru ca sunt doua variante destul de diferite. Ambele variante presupun stari si trairi emotionale dificile. Varianta in care este parasita, este varianta mai grea, pentru ca presupune ca altcineva a luat hotararea pentru amandoi si, deci, si pentru ea, si are de parcurs si un demers de reconstructie interioara, de deculpabilizare si valorizare personala, de crestere a stimei de sine si a increderii in sine.

Pe cand, in a doua varianta, ea isi asuma responsabilitatea separarii si a consecintelor actului respectiv. Femeia a ajuns la acea solutie in urma unui demers cognitiv. Nimeni nu se desparte de placere sau de fericire, trebuie sa fi existat ceva care sa fi determinat o astfel de decizie importanta.

Cred ca este o decizie grea si curajoasa. De aceea am mentionat ca se suporta mai usor, desi si ea presupune o reconstructie psihologica, interioara. In functie de varsta, de noile prioritati de viata, de felul in care starea ii permite sa se perceapa si sa se valorizeze, o femeie de varsta mijlocie isi poate reface viata si reintra intr-o alta relatie, daca asta doreste.

Desigur ca acest demers este unul impanzit cu tot felul de obstacole si greutati. Dar maturitatea si stabilitatea emotionala, odata dobandite si recastigate, familia, prietenii o pot ajuta sa reinceapa sa vada viata din nou ca pe o experienta dinamica, in continua miscare si transformare.

Increderea si respectul de sine, prioritizarea satisfacerii dorintelor si nevoilor sunt doar cateva din ingredientele care o pot face sa ia viata din nou in piept si sa mearga inainte, singura sau intr-o noua relatie de cuplu.

 

Cum isi mai cresc ele fiicele? Ce le spun? Ce le transmit?

A.C.: In functie de cum s-a intamplat separarea, asumata, impartasita sau determinata de partener, se pot observa cateva variante – in mare, cam doua. Daca relatia de cuplu a fost drastic deteriorata (nu se poate pastra o relatie de comunicare cu tatal copilului), resimtita ca o lovitura personala, ca o rana narcisica dura, vom observa consecinte negative atat in imaginea si stima de sine, cat si asupra mesajelor pe care ar putea sa le transmita fiicelor.

Fie vor fi intruzive, isi vor baga nasul fara incetare in viata copilului, fie aleg varianta pasiva, neindraznind sa intervina. Putem intalni, in sfaturile catre fiice, resentimente fata de rolul feminin, invataminte prin care barbatii sunt perceputi ca niste fiinte ingrozitoare, brute, si femeile sunt niste victime, suferinde, demne de mila si dispret, mergand pana acolo incat pot blama relatiile dintre un barbat si o femeie, iar mesajele despre relatiile de tandrete si intimitate pot sa fie descrise de astfel de femei ranite de la indiferenta si supunere sacrificiala pana la respingere.

Varianta pozitiva: in care relatiile de cuplu au reusit sa depaseasca nivelul de furie si separarea s-a facut cat de cat echilibrat, au fost finalizate divergentele materiale si psihologice si cei doi au reusit sa „incheie“ relatia amiabil, metabolizat si asumat. Observam o atitudine neutra si binevoitoare fata de barbati a acestor femei care traverseaza acest moment dificil.

Mesajele fata de fiicele lor vor putea fi mai putin incarcate si culpabilizante, mai neutre fata de barbati, incercand sa faca o diferentiere intre rolul tatalui fetei/fetelor si nevoia lor de el, sprijinul psihologic si siguranta pe care o relatie buna cu acesta le influenteaza dezvoltarea psihica ulterioara si relatia cu alt barbat, odata ajunse la maturitate.

Nu in ultimul rand, mamele de fete care au fost parasite sau chiar si cele care au parasit ele insele un barbat/partener, pot dezvolta sentimente de gelozie, de invidie sau chiar de respingere „fara motiv“ fata de partenerii acestora, putand imbraca mesajele constiente sau inconstiente sub forma unui ajutor clar: „Doar eu stiu mai bine ce e bine pentru tine pentru ca eu am trecut pe acolo!“ sau „eu stiu ce vor barbatii!“. Sau crescand pretentiile fata de calitatile necesare de indeplinit de catre acestia.

Asadar, mamele singure au de efectuat o „igiena personala“ si o analiza a propriei lor capacitati de a fi mame (si-au asumat asta de la bun inceput), de a iubi si de a fi iubite, pentru le putea transmite fiicelor lor mesaje cat mai „curate“, dezbarate de propriile lor frici sau frustrari, furii sau culpabilitati si fara pretentia „ca le stiu ele pe toate si… pe toti barbatii!“.